Cum să-ți decorezi casa cu printuri ilustrate – Ghid complet pentru un decor modern

Cum să-ți decorezi casa cu printuri ilustrate – Ghid complet pentru un decor modern

Bună! Eu sunt Kadna Anda, ilustratoare și designer, creativ și pasionat de fashion, îndrăgostită de Londra și dedicată culturii Românești. Am studiat Masteratul de Graphic Communication Design în Londra, m-am mutat în România unde mi-am continuat cariera de ilustrator profesionist. În ultimii ani în care am mers constant la târguri dedicate artiștilor, ilustratorilor și designerilor locali, m-am întâlnit tot mai des cu întrebarea: ce printuri îmi recomanzi pentru a-mi decora: bucătăria, livingul, dormitorul, ș.a.m.d.

Așa că, m-am decis să scriu un ghid dedicat decorării casei, cu printuri, lustrate pentru un decor modern. Mai mult, în acest blog îți voi recomanda website-uri, platforme și artiști de unde poți lua cele mai frumoase postere de artă pentru locuința ta. Fie că preferi ilustrații minimaliste, tablouri moderne sau picturi contemporane, ai la dispoziție numeroase opțiuni pentru a transforma fiecare încăpere într-un spațiu cât mai autentic și care să îți reflecte personalitatea.

Cum să alegi printurile ilustrate perfecte pentru casa ta

Fiecare cameră are o atmosferă distinctă, iar alegerea corectă a printurilor de artă poate accentua vibe-ul fiecărui spațiu. În living, câteva printuri mari și expresive sau un gallery wall poate transforma camera, în timp ce în dormitor, nuanțele pastelate și liniile delicate pot crea un cadru relaxant. Bucătăria capătă un aer vesel cu ilustrații inspirate din gastronomie sau natură, iar biroul poate deveni mai inspirațional cu motive abstracte sau citate motivaționale. Indiferent de alegere, printurile pot adăuga un twist de creativitate și personalitate în fiecare colț al casei tale.

(Ilustrație creată de Kadna Anda- Salată Boeuf  🔗

 

Pinterest-ul și Instagram-ul sunt pline de fotografii estetice cu acele mini galerii de artă din casele oamenilor. Un perete decorat cu mai multe printuri poate schimba complet dinamica unei camere. Dacă vrei un efect spectaculos, alege un perete principal, cum ar fi cel din spatele canapelei sau deasupra patului. Mixează dimensiuni diferite, combină rame în culori complementare sau păstrează un look minimalist cu rame simple, negre sau albe. Înainte de a le fixa definitiv, joacă-te cu aranjamentul pentru a găsi echilibrul perfect între forme și culori.

PRO TIP! Fă o fotografie peretelui pe care vrei să creezi galeria și desenează o mică schiță - crează câteva pătrate în locul ramelor, pentru a-ți imagina locul printurilor tale. Dacă nu ai inspirație, poți folosi schițele pe care le-am creat mai jos, ca exemple de galerii pentru proiectele tale.

 

 

Cum să alegi culorile potrivite pentru decorul casei tale

Culorile influențează starea de spirit, așa că alegerea printurilor potrivite poate contribui la atmosfera dorită. Dacă decorul casei tale este în nuanțe neutre, ilustrațiile vibrante vor aduce un contrast plăcut și vor dinamiza spațiul. Pe de altă parte, dacă ai deja accente puternice, poți opta pentru printuri monocrome sau în tonuri discrete, care să echilibreze vizual încăperea. Iar pentru un efect sofisticat, nuanțele aurii sau pastelurile elegante sunt mereu o alegere bună.

Printurile ilustrate se potrivesc de minune alături de alte elemente decorative. Poți să le așezi lângă oglinzi pentru a crea impresia de spațiu mai mare sau să le combini cu textile precum perne și covoare în culori similare, pentru un aspect echilibrat. O idee simplă și modernă este să le sprijini de perete pe un raft, fără să le înrămezi, pentru un look casual și artistic. Posibilitățile sunt nelimitate, iar fiecare detaliu poate face o diferență vizuală în casa ta.

 

Casa ta trebuie să reflecte cine ești, așa că alege printuri care spun povestea ta. Poți opta pentru ilustrații inspirate din locurile pe care le-ai vizitat, personaje din universul tău artistic preferat sau chiar lucrări realizate de artiști români, pentru a susține scena artistică locală. Alegând astfel de piese, vei transforma locuința într-un spațiu autentic și plin de amintiri frumoase.

Unde găsești printuri ilustrate de calitate?

Dacă vrei să aduci un plus de stil și personalitate în casa ta, te invit să descoperi colecția mea de printuri ilustrate pe www.kadna.co. Vezi colecția mea de printuri ilustrate moderne aici. Fiecare lucrare este creată cu pasiune și atenție la detalii, astfel încât să aducă frumusețe și inspirație în fiecare zi. Alte website-uri cu printuri pe care le recomand sunt DROOL, unde poți găsi o selecție de printuri contemporane, create de diverși artiști. ETSY este un alt website unde se pot găsi o sumedenie de printuri, dar ai grijă să analizezi foarte bine profilul artistului înainte de a comanda, pentru a te asigura că nu cumperi un print copiat, de pe un cont fals. SOCIETY 6  este un alt website internațional unde artiștii își vând creațiile. Dacă vrei să comanzi local, poți consulta website-urile IARMAROC, o platformă care susține artiștii locali și unde le poți vedea produsele sau DICHISAR.

Sper că acest articol ți-a fost de ajutor și că ți-a oferit un strop de inspirație pentru a-ți transforma locul într-un spațiu unic și expresiv. 

Cu drag, Kadna

Back to selected projects